Prof. Dr. Camelia Vodă

Camelia Vodă (n.1971) - profesoară de violă la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu, Bucureşti (din 1996), şef al Catedrei de Corzi grave, doctorat în muzică, grad didactic 1, profesor metodist (din 2005), gradaţie de merit a MEN (din 2001), Diploma de merit Gheorghe Lazar, Diploma de Excelenţă a Guvernului României (în 2008), peste 400 de premii naţionale şi internaţionale obţinute de elevii săi. Elevi admişi la universităţi de prestigiu din România, Austria, Elveţia, Germania, SUA, etc. A activat ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, Orchestra de cameră Radio, precum şi orchestre din Germania, Franţa, Marea Britanie, cu apariţii la Filarmonica din Berlin, la Salle Pleyel din Paris, sub baghete prestigioase, ca de exemplu Emmanuel Krivine. A fost solistă a unor concerte simfonice în Franţa, a făcut înregistrări pentru Radio România, a susţinut recitaluri în săli prestigioase din ţară şi străinătate. A înfiinţat în 2002 şi conduce, alături de Bogdan Vodă, ansamblul Altissimo, cu activitate concertistică internaţională (Franţa, Polonia, Slovacia, Spania).

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți